Ce au miniștrii și nu au primarii? Răspunsul fostului premier Boc

Ce au miniștrii și nu au primarii? Răspunsul fostului premier Boc
Publicat: 26/08/2016, 12:49
Actualizat: 09/05/2018, 20:48

„Principiul care trebuie să rămână în România este următorul, în primul rând voi milita întotdeauna pentru desființarea pensiilor speciale. Am apreciat și apreciz că, în fața legii, toți trebuie să fim egali. Aceasta înseamnă să ai un salariu decent pentru a avea o pensie decentă. Nu sunt de acord cu pensii speciale pentru a crea categorii privilegiate. Din această perspectivă și pentru administrația publică locală este de preferat și de dorit să ai salarii decente pentru a avea pensii decente și să nu existe discrepanțe atât de mari între salarizarea din administrația centrală care este de două, de trei ori mai mare decât salarizarea din administrația locală. Despre aceste principii vorbim nu neapărat despre cuantum”, a declarat primarul municipiului Cluj, Emil Boc, prezent la Liga Aleșilor Locali PNL, la Brașov.

În schimb, Boc a refuzat să explice ce înseamnă „salariu decent”, afirmând ca Guvernul „care guvernează în funcție de resursele pe care le are” ar trebui să răspundă la această întrebare. În acest context, liberalul a mai spus că nu este admisibil să existe diferențe atât de mari între salariile miniștrilor, ale deputaților și cele din administrația locală.

„În momentul în care noi am făcut salarizarea unitară, Banca Mondială a apreciat că maxim ce poate fi între administrația centrală și restul administrațiilor să fie între 15 și 20%, maxim, dar nu de două ori sau de trei ori mai mare”, a mai spus fostul premier.

Pe de altă parte, Boc a criticat pensiile speciale.

„Acum din nou se încearcă sectorial să creăm pentru X, Z, din nou se face praf tot sistemul de salarizare și pensii din România. Cât timp nu se va păstra acest echilibru, din nou vom avea acele dezechilibre care erau în anii 2009-2010. Deja cred că sistemul este la limită în momentul de față prin distorsiunile care au apărut cu pensiile speciale pentru parlamentari, pentru diplomați, pentru X, Y, Z”, a precizat primarul Clujului.

Întrebat dacă l-ar mai tenta funcția de prim-ministru, în contextul în care liberalii caută un premier în perspectiva alegerilor din iarnă, Emil Boc a negat categoric: „Nici poveste, pe mine personal nu, niciodată”..

Liberalii, reuniți vineri în cadrul Ligii Aleșilor Locali, urmează să adopte o rezoluție prin care propun majorarea salariilor pentru primari, dar și o creștere medie de 22% a salariilor pentru funcționarii publici, începând cu 2017.

Încă de la dezbaterea legii care introduce pensii speciale pentru aleșii locali, liberalii au susținut că nu sunt de acord cu aceste pensii, dar vor majorarea salariilor pentru primari, deoarece indemnizațiile sunt mici, raportat la responsabilitatea pe care o au edilii.

Legea pensiilor pentru aleșii locali a fost declarată, de două ori, neconstituțională de judecătorii CCR, la sesizarea Guvernului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Doar șoferii cu permis de conducere CATEGORIA B au dreptul. Sunt obligați să depună un...
Xonia, victima testelor mincinoase ale Poliției. Falsul pozitiv la DrugTest i-a răvășit viața
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Cum arată viața secretă a dependenților de pornografie
×